Blestemul nuntaşului netuns

Din noiembrie n-am mai fost la coafor. Acum e aprilie. Am decis că am economisit destul. Mi-am făcut programare şi am fost punctuală. Am schimbat clasicele amabilităţi cu domnişoara coafeză şi mi-am întărit teoria că întotdeauna coafezele sunt tunse fain. E normal. -Cum vă tund? - Aşa, cum sunteţi şi dvs. - Păi nu prea merge că aveţi firul slab. -Da, ştiu. Mă focusez pe starea de relaxare, dulce răsfăţ, nu mă gândesc la nimic, ascult conversaţii colaterale şi mă bucur că nu sunt în locul clienţilor cu solicitări urgente care desigur au fost refuzaţi şi reprogramaţi pentru ziua următoare. Urmează conflictul, tensiunea, suspansul. Refuzaţii insistă.
-Nu pot acum, nu vedeţi că scaunul e ocupat? - Dar plătesc în plus! - Nu pot acum, n-am decât două mâini, refuză sec coafeza, probabil regretând bacşişul gras promis. -Aş putea să aştept? - Aşteptaţi degeaba: după doamna am un vopsit de la trei, şi şuviţe de la patru.Veniţi mâine. Încerc să-mi imaginez ce poate fi atât de urgent dar mi-e greu să-mi dau seama. Între timp foarfeca îşi croieşte drum printre firele mele slabe şi neascultătoare. Acum parcă îmi pare rău de netunşii disperaţi care poate aveau nevoie de intervenţie pentru a arăta impecabil la o întâlnire de amor, un bal, o nuntă, o şedinţă foto, un interviu pentru un job mai ok, o bună impresie într-un anturaj nou...iar eu, nici măcar nu mă aranjam pentru vreo ocazie specială. Dacă iubitul (iubita) a fost dezamăgit(ă) la întâlnire, dacă mirii s-au uitat chiorâş la nuntaşul lăţos, dacă fotografiile au ieşit jenante, dacă patronul a strâmbat din nas pt că nu-i plac şlompăturile? iar eu sunt de vină pentru toate astea... După aproximativ o oră, o variantă pleoştită a bobului coafezei tronează nesigur şi mult mai brunet pe capul meu. E firul slab, ce să-i faci. Mulţumesc frumos şi plec.Afară, urgie! Un vânt nervos şi-o ploaie torenţială se năpustesc asupra coafurii.Coafura nu rezistă. Blestemul nuntaşului netuns, altfel nu-mi explic.