ZideZi suntem martori ai unor situaţii absurde, care
ne dezarmează total şi în loc de concluzie ridicăm din umeri zicând: “am
impresia că trăiesc într-un film cu proşti”. Iar filmul acesta e de foarte lung
metraj. Parcă nu se mai termină niciodată. Acţiunea, cadrele, decorurile,
regizorul, unghiul de filmare, totul diferă de la o reprezentaţie la alta, doar
protagoniştii sunt aceeşi mereu: proştii. În roluri principale apar câteodată
artişti noi, produse ale societăţii, care poate nici n-ar părea atât de proşti,
dacă nu i-ar încuraja alţii să-şi etaleze această “calitate”.
Urmărind mai multe episoade din acest interminabil serial foileton cu proşti, am observat că vechile axiome sunt în continuare valabile: Prostia e molipsitoare, aşadar aveţi grijă cu cine vă-nsoţiţi! Prostia e periculoasă: nu e bine să te prefaci prea mult timp că eşti prost, s-ar putea să rămâi aşa. Dar cel mai enervant este momentul în care pici chiar tu de prost, pentru că n-ai fost suficient de vigilent să părăseşti repede locul faptei, atunci când personajele din film evadează în viaţa reală şi ţin morţiş să îţi dea un autograf.
Urmărind mai multe episoade din acest interminabil serial foileton cu proşti, am observat că vechile axiome sunt în continuare valabile: Prostia e molipsitoare, aşadar aveţi grijă cu cine vă-nsoţiţi! Prostia e periculoasă: nu e bine să te prefaci prea mult timp că eşti prost, s-ar putea să rămâi aşa. Dar cel mai enervant este momentul în care pici chiar tu de prost, pentru că n-ai fost suficient de vigilent să părăseşti repede locul faptei, atunci când personajele din film evadează în viaţa reală şi ţin morţiş să îţi dea un autograf.
0 comentarii