una caldă, una rece

Zilele noastre se scurg după clasicul algoritm “una calda, una rece” sau invers…n-are importanţă. Contează însă, că aproape de fiecare dată, înainte să se producă alternanţa, uităm că soarele apare întotdeauna după furtună şi reuşim cu un talent desăvârşit să ne enervăm din orice mărunţiş. Suntem meşteri în arta de a face din ţânţar armăsar. E de-ajuns o vorbă, o privire, o situaţie, ca să ne sară ţandăra, să ne supărăm, să ne necăjim, să ne îngrijorăm şi apoi să ne lamentăm. Câteodată, dar nu prea des, analizând la rece nimicurile pe care le-am lăsat să ne strice ziua, ne umflă râsul, ne încearcă regrete şi imediat promitem solemn ca data viitoare să nu ne mai lăsăm ademeniţi în capcană.
Ba chiar, într-un moment de luciditate te întrebi: “mie chiar îmi place să fiu supărat?” Suntem oare o generaţie de isterici? Poate că da, pentru că oamenii se ceartă în orice împrejurare. Cu cât cauza e mai absurdă, cu atât conflictul mai caraghios. Dar cine să-şi dea seama? Scandalul a devenit un mod viaţă. Am întâlnit cu toţii persoane care se complac în această stare de nemulţumire cronică şi abia aşteaptă un prilej să se înfurie, să jignească, să înjure. Întrebarea e: de ce unii oameni sunt satisfăcuţi atunci când ei sunt nefericiţi şi toată lumea din jur de asemenea. Poate pentru că ei nu au cunoscut niciodată bunătatea şi chiar nu ştiu cum e să fii bucuros. Concluzia nu-mi aparţine. Au spus-o înţelepţii în repetate rânduri şi au demonstrat-o cu argumente solide: Întunericul înseamnă strict absenţa luminii, iar răul îşi face de cap în lume doar atunci când binele e plecat ..în concediu.