marți, 12 martie 2013

La Centru

-Unde mergi?
-La Centru!
-Ce faci la Centru?
-Păi, activităţi cu copiii...
-Şi, ce-ţi pică ţie?
-...
Întrebarea aceasta o aud destul de des în ultimele luni, de când am început colaborarea cu Centrul Social Cultural „Preot Ioan Sabău” din Orăştie. Din noiembrie, de când s-a deschis acest centru de voluntariat, viaţa mea e mai plină, mă simt utilă şi bună, mi-am făcut prieteni, am primit şi-am dăruit, am învăţat lucruri noi şi m-am apropiat mai mult de oameni şi de Dumnezeu. Deci, ce-mi pică mie din treaba asta? Mai nimic, ar zice unii pentru care doar un salariu, ori altă răsplată materială pot reprezenta o recompensă adevărată.
Voluntariatul, într-adevăr, nu e pentru oricine. Voluntariatul e o noţiune care are urgent nevoie de reabilitare. Se confundă prea des cu munca patriotică pe care, pe vremuri, trebuia să o prestăm obligatoriu dar cu titlul de „muncă voluntară”. O contradicţie în termeni numai bună să zăpăcească oamenii şi să le dezordoneze sistemul de valori. Acum a trecut deja un sfert de secol peste toată debandada ideologică, ar fi cazul să ne scuturăm bine de vechile concepţii mioape şi strâmbe, să privim drept şi să descoperim cât de plăcut este să întâlneşti oameni, să le oferi din experienţa ta, să le împărtăşeşti bucuria de a fi ales o meserie frumoasă, să experimentezi nonformalul şi alternative educaţionale.
Voluntariatul înseamnă altruism şi generozitate... mda, chestii rare, într-o societate consumeristă şi materialistă. Pentru voluntariat sacrifici timp liber..., o problemă, atunci când prea multe emisiuni subculturale şi cronofage te invită să te afunzi lenos în fotoliu. Voluntariatul te dezvoltă... e mult mai incomod decât a rămâne blocat în ignoranţă.
Deci, ce-mi pică mie? Vă invit pe dvs. să descoperiţi cu se mănâcă voluntariatul, încercând o experienţă extraşcolară la Centru, la Protopopiat, acolo unde în fiecare zi zeci de copii vin cu inima deschisă, dornici să înveţe prin joacă despre viaţă. Unii dintre cititori ne-au cunoscut săptămâna trecută când am organizat împreună cu colegii voluntari Seara Porţilor Deschise. Nu vă necăjiţi dacă aţi ratat evenimentul, la noi porţile sunt deschise în fiecare zi pentru cei care pot şi doresc să-şi scoată capul din cutie (n.r. Think outside the box).
Share this post
  • Share to Facebook
  • Share to Twitter
  • Share to Google+
  • Share to Stumble Upon
  • Share to Evernote
  • Share to Blogger
  • Share to Email
  • Share to Yahoo Messenger
  • More...

0 comentarii

:) :-) :)) =)) :( :-( :(( :d :-d @-) :p :o :>) (o) [-( :-? (p) :-s (m) 8-) :-t :-b b-( :-# =p~ :-$ (b) (f) x-) (k) (h) (c) cheer

 
Back to top
© 2013 Clubul Parintilor ∙ Designed by szucsik media