În cărţi şi în vest e lăudată mult
rigurozitatea dar în viaţa de zi cu zi parcă mai mult te încurcă.
Ordinea şi disciplina, în loc să ajute, mai rău te leagă de
mâini şi de picioare. Dacă respecţi regulile eşti acuzat de
lipsă de flexibilitate. Dacă îţi doreşti rutină eşti
plicisitor. Dacă îţi măsori fiecare pas eşti paranoic. Acum
funcţionăm mai degrabă pe pricipiul „hai să mergem, că vedem
noi după aia”. În tinereţe poate fi distractiv sportul acesta
extrem, de a te arunca mereu cu capul înainte. Am practicat şi eu
şi am rămas cu câteva cucuie frumuşele pe conştiinţă.
Planul de acasă, chiar dacă nu se
potriveşte cu cel din târg, e totuşi bun şi el la ceva. Planul de
acasă nu înseamnă doar o plăsmuire nerealistă sau o confuzie
între dorinţă şi putinţă, planul de acasă este o analiză la
rece. Iei în calcul atât succesul cât şi eşecul astfel încât
orice s-ar întâmpla să nu te ia pe nepregătite. Planul de acasă
înseamnă să nu pleci prin viaţă cu lecţiile nefăcute.
Zicala aceasta are în ea o doză
puternică de fatalism. Adică, degeaba îmi fac eu un plan de viitor,
că lumea oricum e ostilă şi plină de obstacole, n-are rost să-mi
imaginez lucruri care, mai mult ca sigur, se vor împlini pe dos.
Este o atitudine defensivă în credinţa aceasta străveche. Este
exact opusul noilor religii pragmatice care propovăduiesc trasarea de
obiective. Acum oamenii au aflat că trebuie să ştii ce vrei, apoi
să-ţi doreşti din tot sufletul, să mai şi munceşti un pic iar
şansele de reuşită vor fi destul de mari dacă respecţi toţi
paşii.
Acasă e zona de confort iar târgul e lumea largă
plină de surprize. Cu sau fără planuri merită să daţi o raită
prin târg!
0 comentarii