nici struţ nici cămilă

Am constatat că orice blog, indiferent de orientare, conţine pe alocuri şi câte-o cronicuţă de film. E firesc, pentru că filmul e produsul cultural, artistic, propagandistic, educativ cel mai accesibil. Aseară am servit un astfel de produs pe care la prima vedere nici n-aş şti în ce categorie să-l încadrez. Artistic, nu m-a impresionat excesiv, educativ ar putea fi dacă înţelegem încercarea strict ca prezentare a unui exemplu negativ, deşi nu există avertismente de genul „nu încercaţi aşa ceva acasă”.
Cultural vorbind, mi-a semănat pe ici pe colo a film european şi într-adevăr regizorul ( Steve McQueen ) şi cei doi actori în roluri principale (Michael Fassbender şi Carey Mulligan ) sunt europeni de-ai noştri. „Shame”, căci despre acest film este vorba, este prezentat pe cinemagia.ro în felul următor: “Shame este o dramă despre dependenţa de sex şi cedarea în faţa impulsurilor…lumea lui Brandon guvernată de sex este prinsă într-o spirală descendentă aparent imposibil de oprit.” Hm..spirală descendentă…Dacă nu l-aş fi văzut aş fi crezut, dar să vă spun acum ce am înţeles eu: „Shame” este o poveste despre p**a lui, a lui Brandon. Iar asta ni se comunică insistent încă de la început, pentru că p**a lui apare obsesiv de des în cadru în primele 10 -15 minute ale filmului. Nu-i bai, îmi zic, stai să vedem că până la urmă trebuie să înceapă o acţiune, ceva. Da! Acţiunea începe şi continuă, dar vai! v-aţi prins, nu-i aşa, personajul principal fiind p**a lui Brandon, acţiunea este în mare măsură sexuală. Nu spun că n-am văzut şi o deplasare cu metroul, am văzut şi cum deschide Brandon frigiderul şi am mai văzut că el e un newyorkez sictirit, dar printre cadrele cu activităţi comune, apărea din nou, în prim plan, personajul principal (vă reamintim, p**a lui Brandon). Buun! zic, dacă acţiune nu e, atunci sigur este rost de ceva introspecţii, chestii profunde, psihanaliză şi alte brizbrizuri care se asortează de minune cu sexul. Nici vorbă! Singurele frământări sunt ale privitorului care ar vrea să înţeleagă ce şi cum şi mai ales de ce Brandon e din ce în ce mai pofticios (dar am uitat să vă spun, Brandon nu are 16-17 ani, ci e trecut bine de 30). Filmul, la un moment dat, se termină, din păcate înaine să primim vreo explicaţie pentru comportamentul de taur în călduri al lui Brandon, aşadar rămânem doar cu nişte bănuieli. Poţi de exemplu să ghiceşti că omul a trecut prin faze nasoale în copilărie, adolescenţă şi bărbăţie şi că traumele se regăsesc acum în zbaterile sale sexuale dar nimeni şi nimic nu-ţi confirmă aceste supoziţii. „Shame” ar fi putut fi o producţie porno de succes. Din film nu lipsesc decât cardele explicite, în rest are de toate. Şi în plus conţine cât de cât o poveste (sacadată, dar totuşi poveste), spre deosebire de filmele porno, care ştiţi prea bine, sunt deficitare în detalii epice. Deci, Shame nu e nici struţ, nici cămilă: adică pentru porno n-are destul, pentru neporno are prea mult...