Un nou...nou-început.

Nu, nu e vorba despre a patra slujbă în 7 luni. Îmi plăceau începuturile, erau pline de entuziasm, de aşteptări, de surprize, de provocări. Erau. Acum, după ce am avut parte de un set complet de noi începuturi, am obosit şi nu mai văd altceva decât dificultăţile de adaptare, enervante schimbări de ritm, rutină frântă, dezorientare, rezistenţă la nou. Deci nu vorbim de slujbe, domicilii, confort, relaţii sociale.
Vorbim despre întâlnirea mea cu Jesper Juul şi copilul competent .Sunt sigură aţi dat click şi v-aţi lămurit ce este familylab şi dacă vreţi, puteţi să consideraţi postul ăsta o reclamă. O reclamă şi o pledoarie pentru egala demnitate, autenticitate, integritate și responsabilitate. Pot să-i spun nou început sau revelaţie, pot acum să şterg cu buretele şi să o iau de la capăt, ştiu acum că toate greşelile vechi nu mai contează, că toate lucrurile au o rezolvare şi chiar dacă n-au poate fi ok. Simţind aşa aş vrea să le arăt tuturor părinţilor ceea ce văd şi înţeleg eu. Am învăţat ( deşi am impresia că ştiam dintotdeauna - doar influenţele m-au deviat de la esenţă) că orice comportament al copilului este expresia a ceea ce simte: că râde, că plânge, că ţipă, că jigneşte, că se ceartă sau e trist, că refuză sau şantajează, el îţi transmite ceva iar cea mai mare greşeală e să-l faci să tacă. E poate prima oară când codul bunelor maniere mi se pare o tâmpenie: „nu-i frumos să ..., nu-i corect să..., nu e bine să...”, când de fapt cu fiecare restricţie îl îngrădeşti şi îl îndepărtezi de tine. Care e alternativa? Să-l asculţi şi dacă crezi că ai inţeles să-i spui : ”te inţeleg, dragul meu/draga mea, şi eu aş suferi/ m-aş înfuria/ aş urla etc dacă aş fi in locul tau, dar hai să incercam să găsim împreuna o soluţie!” apoi să-l imbrăţişezi şi să-i spui că il iubeşti. E atat de simplu si functioneaza, am incercat! Fără pedepse, fără certuri, fără nervi, fără consecinţe neplăcute. Şi apoi cred că asta e de fapt marea revelaţie: ca părinte ai voie să faci şi boacane! până acum ne loveam de acele modele perfecte care nu numai că nu te ajută la nimic, dar în plus au "darul" de a te face să te simţi prost. La început este jena, vinovăţia: Eu de ce nu sunt aşa, eu de ce nu fac aşa, eu de ce nu gândesc aşa? ca în acele articole de revistă lucioasă. Buba este veşnica opoziţie între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie, disonanţa care te obligă să te consideri prost, neinspirat, neştiutor, depăşit. De acum, însă, plecăm de la alt punct de start, iar ştacheta o aşează fiecare în funcţie de înalţime şi context. Ca să nu mai spun că de fapt aici, pe pământ nu e niciun concurs de genul cea mai extraordinară mamă. Aici, pe pământ doar ne iubim copiii din tot sufletul!