În urmă cu o lună s-a petrecut un
accident casnic. Un sertar plin cu secrete nu s-a lăsat descoperit
cu una cu două, ba chiar, se pare, era bine protejat de un blestem
groaznic. Incantaţia, probabil, suna cam aşa: „să-i
pice unghia celui care va îndrăzni să deschidă duminica după
amiaza sertarul acesta!”.
Aşadar, piesa de mobilier s-a trântit cu ciudă, chiar cu al său
mâner metalic direct peste unghia păcătoasă.
Culorile curcubeului, în tonuri îndrăzneţe de
verde, albastru şi indigo au decorat imediat unghia sărmanului
băieţel a cărui curiozitate a fost atât de aspru răsplătită.
Am ascultat concertul de văicăreli, am aplicat o pungă cu legume
congelate pe locul cu pricina şi apoi am anticipat deznodământul:
„O să pice!” „Cine?” „Unghia!”.
Alte lacrimi şi
rugăminţi: „Du-mă la spital!” „Eiii, spital... asta nu e
ceva grav, lasă, mamă că o să treacă!” Am pupat băiatul, am
pus o pernă sub piciorul cu buba şi am închis subiectul
bărbăteşte.
A trecut de atunci o lună, răstimp în care tragedia
s-a estompat, a devenit subiect de glumă iar unghia caraghioasă a
fost arătată fiecărui musafir care ne-a trecut pragul. Din toată
tevatura a ieşit în evidenţă eroismul victimei care a suportat cu
stoicism, în autobuz, în înghesuială, contactele cu alţi bocanci
ce au călcat în ignoranţa lor degetul buşit.
A sosit şi ziua Zet, ziua în care
trebuia să ne luăm adio de la unghia-vedetă. Abia se mai ţinea
într-un milimetru de pieliţă. Era un moment încărcat de emoţie.
Unde se duc unghiile care cad? Oare nu există o Zână Unghiuţă?
mă întreabă rugător stăpânul unghiei în agonie. Nu ştiu să
existe un astfel de personaj care colectează tipul acesta de
deşeuri. Şi ce dacă nu există, o putem inventa noi! Copilul a
aşezat frumos unghia sub pernă şi a aşteptat să vadă dacă zâna
inventată de el prinde viaţă. Şi ce credeţi? Zâna a venit pe
furiş, a luat unghia ca să o ducă în împărăţia unghiilor şi
a lăsat în schimb sub pernă un răvaş, şi o mică sumă de bani,
după modelul suratei sale mai celebre, Zâna Măseluţă.
Copiii au nevoie de magie, au dorinţa să îşi
populeze lumea cu personaje fantastice, au îndrăzneala să creadă
în spiriduşi. Comunităţile de părinţi polemizează mult pe
această temă. Într-o tabără sunt cei care consideră că aceste
invenţii sunt aberaţii, minciuni şi că îi îndepărtează pe
copii de realitate. Ei sunt cei care îi ajută cât mai curând pe
copii să vadă că Moş Crăciun nu există, că basmele sunt doar
plăsmuiri. În echipa adversă joacă acei părinţi care înţeleg
că fiecare persoană are nevoie de un refugiu imaginar, în care
lucrurile se întâmplă aşa cum vrem, un loc frumos şi prietenos
unde tot ce e urât şi strâmb afară, devine perfect acolo, în
Ţara Minunilor.
Unghia turtită a plecat! Trăiască unghia cea nouă!
0 comentarii