Nu, dragii mei, nu am fost la bancă,
e vorba de un împrumut pe care, din când în când, îl împlinesc
în parteneriat cu alte familii, de preferat cu prietenii cei mai
buni. Copiii de împrumut sunt un excelent exerciţiu de răbdare şi
pedagogie. Cu copiii altora îţi reactivezi metodele elegante,
exersezi eticheta şi ritualurile protococolare, eşti mai atent, nu
care cumva să păţească ceva, deci această experienţă te ţine
treaz şi vigilent. A lua sub aripă un copil străin te provoacă la
noi descifrări.
Pe ai tăi ai impresia că îi ştii pe de rost, de aceea şi reacţiile sunt de multe ori automate, dar cu copiii altora eşti mereu luat prin surprindere.
Apoi, în preajma altor copii poţi
analiza mai obiectiv. Nu, nu obişnuiesc să-mi compar copiii nici
între ei nici cu ai altora. Nu îi ridic în slăvi nici pe ei nici
pe alţii, nu arăt cu degetul şi nu fac ierarhii. Nu îmi plac
concursurile şi îi încurajez spre individualitate. Nu suport
notele şi calificativele de la şcoală. Nu folosesc şabloane şi
nu mă raportez la standarde. Când vorbesc de analiză mă refer
strict la confirmările de care am eu nevoie, când îmi dau
târcoale îndoieli de genul: sunt un părinte bun, relaţia mea cu
copiii e în regulă? Atunci când apar alţi copii în casă, de
obicei aceste nesiguranţe dispar şi primesc răspunsuri favorabile
mie. Ştiu că e tentant să arunci priviri curioase în curtea
vecinilor sau a prietenilor şi să constaţi: ce obraznic e
Gigel, al meu nu face aşa ceva, vai ce răzgâiat e Costel, al meu e
rezonabil şi înţelegător. N-are niciun rost. Dar părinţii
obişnuiesc să cadă în păcatul acesta. Orice cioară îşi laudă
puiul. Vălul se ridică atunci când reuşim să nu ne mai raportăm
la alţii şi să găsim confirmările în interior, în sine şi în
familie.Pe ai tăi ai impresia că îi ştii pe de rost, de aceea şi reacţiile sunt de multe ori automate, dar cu copiii altora eşti mereu luat prin surprindere.
Acum sunt copiii mei plecaţi în
deplasare. Cred că şi lor le prinde bine bine o schimbare de decor.
Cred că e util să înveţi de mic să fii şi gazdă şi musafir,
să fii pus în faţa convenţiilor sociale, care, e drept, te
îngrădesc dar fără de care nu te poţi descurca mai târziu
printre oameni. Oricum, urmează să-i întreb când se întorc acasă
ce le-a plăcut şi ce nu le-a convenit în treaba aceasta cu
„împrumutul”.
Copiii sunt mult mai naturali decât adulţii în
toate, deci şi atunci cand vine vorba de un oaspete. Poftim jucării,
te descurci. Dacă li se încalcă spaţiul personal ştiu să spună
imediat: dă-te jos din patul meu sau maşinuţa aia e a mea! Pentru
ei regulile şi bunul obicei nu sunt la mare preţ. Lucrurile se
complică ulterior, când cresc şi când toate se îndepărtează de
firesc. Cu cât înaintăm în vârstă cu atât suntem mai
artificiali, pentru că trecem prin toate filtrele educaţiei care
ciuntesc şi modelează.
Experimentul cu copii de împrumut
m-a ţinut în priză. Recunosc, a fost obositor dar util. Iar când
vine vorba de copii la casa omului, întotdeauna e valabilă axioma:
cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!
0 comentarii