Fleacuri

Când viruşilor li s-a pus pata pe tine, când lumea pare ostilă din toate direcţiile, când primăvara e atât de timidă, când deadline-urile îţi bat la uşă, când ţi s-au terminat comprimatele cu sunătoare, te întrebi: oare ce ar mai putea să ţi se întâmple? O inundaţie? S-a petrecut şi asta. O insomnie, o amendă în trafic, un electrocasnic stricat? Toate s-au întâmplat...

Îl cunoaştem pe Murphy şi de aceea nu ne mai mirăm: când ceva e să meargă prost, va merge foarte prost, din ce în ce mai prost. În momente din acestea e bine să te gândeşti la acel prieten bun care are probleme mult mai mari decât tine. Şi cu toate că îl iubeşti, te bucuri că nu eşti în locul lui. Sună aiurea şi egoist dar funcţionează.

Oamenii gândesc în opoziţii şi caută mereu termeni de comparaţie. Scările valorice se livrează în pachetul social pe care îl achiziţionezi din primele zile de viaţă. Încă de la maternitate mămicile concurează în diverse competiţii: bebeluşul meu plânge mai puţin, mănâncă mai mult, doarme mai pe dreapta. Apoi mămicile ajung în parc, unde alte mămici vor să-şi povestească victoriile în lupta cu diversificarea, oliţa sau cu primele tantrumuri. La şedinţele cu părinţii va veni întotdeauna o bunică agasantă care va lăuda hărnicia şi cuminţenia odraslei fără să bănuiască o clipă măcar că pe tine nu te interesează performanţele nepotului şi nici timpul nu îţi permite să asculţi osanale dedicate unor copii necunoscuţi. În astfel de medii ţi-e teamă să vorbeşti despre eşecuri pentru că se vor găsi destule învingătoare care să te facă să te simţi prost. Izolarea nu e o soluţie pentru simplul motiv că e imposibilă. Socializarea dorită sau nedorită te expune unor permanente evaluări, teste, clasificări. Şi atunci ai de ales: 1. te compari cu cei mai puternici, mai bogaţi, mai realizaţi, mai frumoşi şi te simţi un ratat. 2. te alături celor mai proşti, mai ghinionişti, mai păcătoşi decât tine şi atunci ai o falsă senzaţie de superioritate. Nici una, nici cealaltă nu îmi par de vreun folos. Există şi a treia variantă: să îi cauţi şi să îi preţuieşti pe cei asemeni ţie. Să te înconjori de oameni normali care ştiu să fie şi frumoşi şi urâţi, oameni care pot să urce şi pot să coboare, râd şi plâng, înjură şi scriu poezii, fac lucruri bune şi greşesc din când în când, oameni care, dacă au chef, mută munţii şi dacă nu au chef îşi închid telefonul. Dacă ai noroc să îi găseşti pe cei asemeni ţie, vei trăi liniştit, confortabil, fără ameninţarea unei comparaţii inegale. Într-un mediu potrivit şi un anturaj asortat personalităţii tale, inundaţia va fi subiect de glumă, aspiratorul stricat îşi va găsi un meşter iar stocul de sunătoare se va întregi cu un cadou inspirat de la cineva care te cunoaşte foarte bine. Cât despre gripă, ea oricum trece într-o săptămână.

Acum că le văd scrise negru pe alb, nimic din ceea ce mi se întâmplă nu mai îmi pare atât de îngrozitor. Fleacuri.