De trei zile
ploaia-mi
limpezeşte rufele şi
gândurile. Stau cămăşile mele cuminţi pe sârmă, acum le zvântă
soarele, acum iar le udă ploaia. Îmi place ploaia, ploaia caldă de
primăvară, ploaia bună plină de viaţă. Vezi bine cum fiecare
moleculă de apă devine ţesut organic, fir verde, mugur plin gata
să explodeze. Iubesc primăvara şi urmăresc toate transformările
din jur ca şi cum n-aş mai fi văzut niciodată iarbă şi păpădii.
Pentu copii spectacolul naturii este
un miracol. Nimic nu e banal. Întotdeauna m-am întrebat ce este în
sufletul unui nevăzător care printr-o minune îşi recapătă
vederea. Cât de surprinzătoare trebuie să fie lumea pentru el!
Toate lucrurile capătă contur şi culoare iar unele, poate în
realitate sunt chiar mai grozave decât în imaginaţia lor. Iar noi,
cei care avem darul vederii, trecem nepăsători pe lângă toate
splendorile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Nimic nu ne mai
interesează, nu ne mai entuziasmează. Am învăţat să resecopăr
lumea prin ochii copiilor mei şi de fiecare dată când ei
consideră că un mărunţiş merită atenţie, mă opresc şi eu o
clipă să-l privesc ca şi când l-aş vedea pentru prima oară. E
fantastic!
De trei zile rufele mele sunt atârnate la uscat dar
ploaia mi le limpezeşte înainte să le aduc la adăpost. În mod
normal asta m-ar fi enervat foarte tare, pentru că mama trebuie să
aibă mereu un stoc nelimitat de haine curate, îmbălsămate şi
călcate. Ei bine, de data asta am schimbat placa, m-am resemnat,
aştept ca rufele să se usuce natural păstrând parfumul primăverii
şi prospeţimea vântului călduţ pe care niciun detergent din lume
nu o poate oferi.
De trei zile ploaia-mi limpezeşte
gândurile. Am aşteptat primăvara cu atâta disperare şi acum că
a venit mă simt nouă şi bună, sunt plină de viaţă şi de
energie, îmi vine să sar într-un picior, să alerg desculţă
prin noroiul moale, să culeg urzici cu mâinile goale, să dau cu
grebla şi sapa chiar dacă habar nu am despre grădinărit.
0 comentarii